Acasă » Vedete » Vedetele din Asia Express – Drumul Elefantului primesc scrisori de la cei dragi. “Îmi vine să mor!”

Vedetele din Asia Express – Drumul Elefantului primesc scrisori de la cei dragi. “Îmi vine să mor!”

De: Răzvan Scarlat 25/03/2019 | 13:28

Luni, de la 20:00, pe Antena 1, începe o nouă ediție plină de aventuri la Asia Express – Drumul Elefantului. Vedetele vor avea de îndeplinit alte misiuni complexe, însă, de data aceasta, prima echipă ce va ajunge la punctul final de oprire va beneficia doar de cazare la hotel, însă nu și de imunitate.

După o zi obositoare în care probele îi vor testa de nenumărate ori, misiunea cazării le va pune și de data aceasta mari probleme: ”Nu sunt deloc fericiți că stăm aici. Băteau în gratii, se certau ca noi să fim evacuați de acolo, pentru simplul fapt că noi suntem de altă religie, de altă culoare a pielii. Pentru ei, reprezentam un pericol real. Ni s-a spus foarte clar că le este frică de noi”, vor spune George Vintilă și Șerban Copoț. Cu toate acestea, o surpriză neașteptată din partea echipei de producție îi va umple cu energie, pentru a putea continua cursa celui mai dur reality-show. După mai bine de o lună în care au stat departe de casă, încercând să supraviețuiască fără cazare, mâncare, cu doar un Euro pe zi, vedetele din Asia Express vor primi o serie de scrisori emoționante din partea celor dragi: ”De ce îmi faceți asta? Abia mă abțin, îmi vine să mor. Vreau acasă. Îi simt și mai departe cu aceste scrisori”, va mărturisi Șerban cu lacrimi în ochi.

Când pleci departe de oamenii care îți sunt familie și sprijin, realmente îți dai seama că ești foarte norocos și că viața nu este despre obiecte, nu este despre câți bani ai în cont, ci despre mâna aia de oameni care este lângă tine și este mândră, indiferent ce ai face”, va spune Ana Morodan, într-un moment de sinceritate.

În seara aceasta, vedetele vor continua traseul prin India, iar CRBL și Oase, echipă dezavantajată de accidentul la picior suferit de Oase în ediția trecută, nu pare că vrea să renunțe: ”Până nu e ceva grav, să fiu inconștient, eu nu plec de aici. Luptăm cât putem!”.Nu vreau să se instaureze sentimentul de milă din partea colegilor față de noi. În cazul acesta, mai bine plecăm acasă acum”, va spune hotârăt CRBL, care va fi nevoit să care rucsacul coechipierului său, dar să îi fie și sprijin pe parcursul probelor.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată!
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
Ea e actrița din filme INTERZISE care s-a logodit cu un sportiv celebru!
Ea e actrița din filme INTERZISE care s-a logodit cu un sportiv celebru!
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au fost rase de pe hartă pentru proiectul NEOM
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează și bea lichide singur”
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Condimentul care îmbunătățește sănătatea creierului. E foarte ieftin, se vinde chiar și cu 2.30 de lei
Condimentul care îmbunătățește sănătatea creierului. E foarte ieftin, se vinde chiar și cu 2.30 de...
De ce e bine să pui mălai și zahăr în grădină. Soluția naturală și ieftină care te scapă de un mare dăunător și îți salvează recolta
De ce e bine să pui mălai și zahăr în grădină. Soluția naturală și ieftină...
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Terenuri în centrul Capitalei, la preț de chilipir. ANAF scoate la licitație bunurile Elenei Udrea
Terenuri în centrul Capitalei, la preț de chilipir. ANAF scoate la licitație bunurile Elenei Udrea
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV,...
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor:
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
Florin Piersic deține o mulțime de titluri de cetățean de onoare. Orașele care i-au oferit această distincție
Florin Piersic deține o mulțime de titluri de cetățean de onoare. Orașele care i-au oferit...
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a ajuns o ruină, iar turiștii au ajuns să evite locul
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a...
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul- Update
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să...
×